Deschid dosar primăverii

Am scris aici câteva gânduri pe care simt să le aduc și în jurnalul meu. Cu gândul la primăvară.

Primăvara aceasta se face vinovată de multe lucruri. Mai bune sau mai proaste, va fi rolul tău, dragă cititorule, să decizi din calitatea de judecător. Am de gând să dau primăvara aceasta în judecată. Mi-a făcut multe, poate chiar prea multe. […]

via Deschid dosar primăverii — PRIME Iasi

Anunțuri

artă poetică (sau reîntoarcere melodramatică la poezie)

hello, micul meu jurnal.
sunt diana.
și, într-un fel
sau altul
ajung mereu la tine.

mi-am strâns visele pe-un mal.
și iarna
dă să vie.
dar, într-un felsource
sau altul
îmi este aproape bine.

marea e parcă de opal.
și totuși vina
e a ei
că totu-n jur e poezie.
deși, într-un fel
sau altul
am cam uitat de mine.

în mediul ăsta informal,
vreau să-ți transmit:
sunt încă vie.
și, într-un fel
sau altul
vreau să mă întorc la tine.

 

 

Gol

Poate că astăzi voi scrie cel mai trist mesaj din viața mea. Și da, mă privește. Astăzi, m-am privit în oglindă cu ochii străini. Astăzi, mi-am privit mâinile în oglindă cu ochii mei și am început să plâng. Căci mâinile astea își anunță singurătatea îmbrățișându-se reciproc.

Nu e nimic ce aș putea să adaug. Decât poate o floare și durerea pe care am smuls-o din piept și o strecor printre degete. Nu e nimic ce aș putea să mai fac decât să aștept tăcută, în timp ce învârt șuvițe de păr în jurul meu și le las să-mi strângă suferința căuș.

În jurul nostru sunt oameni care trăiesc sfârșitul lumii și tac, îmi spunea cineva. Aș urla doar să știu că mai am o zi aici. Cert este că totul are un sfârșit și, astăzi, în timp ce-mi priveam mâinile în oglindă, eu l-am găsit pe al meu.

Rezumat

Vara mea a fost una simplă și m-a făcut să înțeleg cât de mult contează oamenii care mă înconjoară. A fost o vară în care multe răsărituri m-au prins trează, o vară cu multe întrebări și prea puține răspunsuri și, în cele din urmă, o vară în care am realizat că, cel puțin pentru mine, iubirea este singură forță care mă poate motiva complet. Și nu mă refer doar la iubirea romantică.page

metamorfoze ale nimicului

image

Simt să scriu despre jumătățile de măsură. Despre lucrurile pe care le facem doar parțial, despre sentimente pe care le izgonim doar în sferturi, despre oameni ca jumătați de oameni. Am încetat să mai cred că poți vedea omul în întregimea sa într-o oglindă: vei vedea doar imaginea lui. Ceea ce vrea el să îți arate și, cel mult, ce-i scapă printre degete.

Să n-ai încredere în nimeni, nici măcar în mine.

acum

Mi-aş dori să ne oprim, odată, din alergat. Să renunțăm la lupta cu viața. Şi, deodată, să îmbrățişăm ce e al nostru. Oamenii noştri, lucrurile noastre, aerul nostru, noi. Să ne îmbrățişăm, pur şi simplu, fără să ne gândim la ce urmează. Să ne bucurăm că suntem în locul în care suntem şi că totul e aşa cum e. Imperfect. Mi-aş dori ca acest „odată” să nu fie doar o dată şi să fie acum. Chiar dacă e trecut de miezul nopții. Măcar acum, în al doisprezecea ceas al nopții (sau primul ceas al zilei ce urmează), măcar acum să ne lăsăm picioarele să se odihnească, să ne lepădăm de apăsarea gândurilor şi să trăim.
În liniştea asta, gândul îmi e la bărbatul din viața mea şi la brațele lui care mă îmbrățişează. Îl cuprind şi eu cu sufletul. El este liniştea mea şi uneori mă gândesc că  este ca o linie de sosire, adică maratonul zilnic încetează când sunt lângă el. El este, într-un fel, acasă. Mi-e plin sufletul de acest bărbat despre care am mai scris şi voi mai scrie o viață şi care mă citeşte mereu fără să scot un cuvânt. Poate că suntem prea tineri ca să purtăm pe umeri statutul acesta de bărbat sau femeie, dar am ales să îți spun aşa, dragul meu, pentru că vreau să înțelegi că aleg să trăiesc asta lângă tine. Şi aleg să trăiesc acum. Acum azi, sau acum mâine, sau mereu acum. Nu vreau să alerg. Prefer să călcăm încet prin Copou, de mână. Sau pe oriunde altundeva în lumea asta. Vom avea timp pentru toate, căci timpul nostru este şi va fi întotdeauna acum.