necuvintele de azi

Miercurea fără cuvinte este astăzi despre prima imagine cu care ne-am început ziua, însă simt să îți împărtășesc o frântură dintr-un gând apărut după ce soarele apusese deja.

Necuvintele mele de azi nu încap într-o fotografie, fiindcă se împletesc cu acorduri și versuri ale altora și cresc un soi de vis, cum că aș vrea să fiu și eu poet. Și-n lipsa imaginii, vă las un cântec:

Anunțuri

poezie despre mine

până acum, m-am gândit mai mereu la tine.
sau mai întâi la tine.
tu, străine, îmi controlai mintea.
mă îmbrăcam gândindu-mă dacă îți va plăcea,
îmi aranjam părul ca să nu mă judeci,
îmi cumpăram lucruri care să nu atragă priviri răutăcioase.

știu că tu nu exiști:
tu, străine, ești doar o reprezentare a lumii
în capul meu.

ești o părere,
un gând, o limită
pe care eu mi le-am impus la un moment dat.
și-apoi n-am mai scăpat de ele.

0e6b25b1c100266ebfe5ef503d634185

motiv pentru care
azi m-am gândit la mine.
într-un mod mai sincer, mai palpabil
ca altădată.
m-am gândit că dacă eu sunt decidentul,
n-ar trebui să decid pentru tine.
ar trebui să fac ce-mi place
și atât.

azi m-am gândit la mine
și am lăsat lumea străină deoparte.

20

Mereu m-am temut de începuturi, de tot ce însemna nou ori nemaifăcut. Primele frânturi de gânduri pe care mi le amintesc au aproape toate un semnul întrebării la final: mai toate ideile îmi deveneau, pe atunci, motive de nesiguranţă.

Mai port, încă, o parte din felul acesta de a fi cu mine.

Astăzi am 20 de ani. Şi mi-e cam frică de începutul ăsta. Încă nu am descoperit care este secretul fericirii constante, dar mă străduiesc să-i dau de urmă. Astăzi, am fost câte puţin din multe stări – bucurie, iubire, tristeţe, recunoştinţă, melancolie, apreciere, răceală, mulţumire, nostalgie, contemplare, teamă şi cine mai ştie câte pe care încă nu le-am desluşit. Şi am ales să scriu chiar azi, chiar acum, la 23:41, pentru că scriind, îmi va rămâne mult mai clar în suflet.

Nu ştiu să dau lecţii despre ce ar trebui să ştii sau să faci la 20 de ani şi nici n-aş vrea să o fac. Port cu mine, totuşi, o bucată semnificativă din lecţia în care am păşit fără să ştiu nimic într-o toamnă ca nici o altă toamnă ce-a urmat. Şi am să las aici un semn spre potecuţa pe care am de gând să merg în continuare. Dragă Diana mai mică, gândurile astea te-ar fi scăpat de câteva zeci de nopţi de nesomn şi alţi câţiva rucsaci de emoţii purtaţi în spinare. Pentru tine, dragă viitoare Diana mai mare, gândurile acestea să fie o ancoră către ceea ce duci deja în suflet.

  • Nu ai nici un motiv să-ţi fie frică.

Cine n-a greşit, oare, niciodată? Ai dreptul să greşeşti, ai dreptul să cazi şi, mai important decât atât, ai puterea să te ridici. O vei găsi mereu înăuntrul tău sau în oamenii care te înconjoară. Frica te paralizează şi te face să te simţi mică, dar nu e o forţă care să nu poată fi învinsă. Ea dispare atunci când o priveşti direct şi-ţi spui că vei continua oricum.

Cred că am trăit cu frica lângă mine încă dinainte de a-mi aminti. Aşa de mult timp încât, la un moment dat, m-am gândit că aş putea să-i cer să fim prietene: prea ne chinuiam încercând să scăpăm una de alta. A fi prieten cu teama dinăuntrul tău sună metaforic, dar nu înseamnă că am acceptat-o necondiţionat. A fi prietenă cu teama dinăuntrul meu înseamnă doar că ţinem cont una de alta: ea lăsându-mă să cresc, să continui, să înfloresc, iar eu lăsând-o să mă apere de situaţiile ce nu mi-ar face bine.

  • Nu toate vorbele pe care ţi le spui despre tine sunt adevărate.

Nici măcar percepţia despre propria persoană nu va rămâne aceeaşi pe parcursul anilor. Da, poate că va exista un moment în viaţa ta în care te vei urî şi poate că-ţi vei spune că nu eşti bună de nimic, dar, într-o zi, vei începe să te uiţi la tine pe furiş cu alţi ochi. Pe scurt, te vei accepta.

A te accepta nu e o treabă uşoară, dar viaţa are grijă să se întâmple. Te vei privi şi-ţi vei spune: oare mă voi vindeca vreodată de rănile ce mi le-am provocat urându-mă atât de tare? şi vei şti că, de fapt, nu ai crezut niciodată până la capăt vorbele cu care ţi-ai tot cioplit speranţa şi ai înnegrit cerul colorat al universului tău.

  • Nu oamenii din jur sunt responsabili de tine, ci tu şi numai tu.

A-mi păsa de ceea ce cred ceilalţi despre mine este, deja, o suferinţă cronică şi mai am drum lung până voi reuşi să mă vindec. Sunt atâtea aspecte asupra cărora îi lăsam (şi-i mai las, uneori) pe alţii să aleagă pentru mine, fără ca măcar ei să ştie.

Vreau să ştii, acum, că nu e întotdeauna bine să fii ascultător. Uneori, regulile chiar sunt făcute pentru a fi încălcate. Nu atârna fericirea ta de o părere a unui om care nu ştie totul despre tine. Luptă, fă tot ce este necesar pentru ca visul tău să devină realitate. Oferă-ţi libertate astfel încât să fii mulţumit de ceea ce eşti şi cum eşti fără a atenta, totuşi, la libertatea celorlalţi. Tu, şi numai tu, vei răspunde de felul în care ai trăit.

  • Nu e atât de greu să te simţi prinţesă pe cât crezi.

Nu trebuie să fii „cea mai” şi nu există nici o instanţă care să hotărască dacă eşti „destul de”. A fi prinţesă e, în mintea mea, o stare: nu ai nevoie să porţi tocuri sau rochii mai des şi nici măcar să ai o viaţă super organizată. Trebuie doar să fii. Să ai putere şi siguranţă. Ambele zac în sufletul tău – descoperă-le şi poartă-le ca atare.

  • Nu strică să-ţi mai asumi, din când în când măcar, câte un risc.

Uneori, s-ar putea ca norocul să-ţi cadă în plasă fără să faci nimic, dar, de cele mai multe ori, va trebui să lupţi pentru ceea ce vrei de la tine. Nu-i nevoie să fugi de acasă sau să porneşti de una singură pe un drum fără să ştii ce urmează. Ce-mi doresc este să laşi unele imbolduri să treacă de stadiul de idee.

  • Nu e nimic în lumea asta mai important sau mai puternic decât iubirea.

Despre asta am mai scris şi trebuie să recunosc, e o percepţie extrem de subiectivă. Eu simt că pământul acesta, lumea aceasta are în centrul ei iubirea. Indiferent că e vorba de iubire romantică, solidară ori, simplu, existenţială. A iubi că trăieşti, a iubi faptul că te-ai trezit, a iubi faptul că ai ocazia să citeşti rândurile astea sau oricare altele, a iubi omul lângă care îţi aşezi temerile şi pe al cărui umăr sprijini toate zilele şi nopţile tale, a iubi să împarţi cu ceilalţi din bucuria ta – toate acestea te fac un om împlinit.

  • Nu există obstacole destul de mari pentru a renunţa. Nu există prea devreme ori prea târziu.

Dacă-ţi vei dori cu adevărat, viaţa ta poate fi un veşnic acum. Ştiu, ştiu că vei experimenta dezamăgiri şi că te vei război cu gândul că tu n-ai meritat asta, că viaţa e nedreaptă şi tu nu mai ai forţa să continui. Să nu renunţi nici măcar atunci când vei simţi cum nisipul nesiguranţei trece de gleznele tale şi te absoarbe. Să nu renunţi la vise şi nu renunţa să le aduci în lumea reală. Indiferent ce s-ar întâmpla, indiferent cât de greu ţi s-ar părea, vor exista mereu căi pentru a duce la bun sfârşit ce ţi-ai propus.

  • Nu numărul de oameni din viaţa ta contează, ci bucuria pe care ţi-o aduc în suflet şi cea pe care le-o poţi dărui tu.

Nu-mi amintesc să fi simţit asta mai clar ca astăzi, vreodată. Am intrat destul de greu în starea de sărbătoare, deşi am aşteptat ziua de azi cu oarecare emoţie. Astăzi, au contat oamenii şi gândurile lor şi-am început să mă simt sărbătorită pe măsură ce acestea îşi făceau loc într-o cămăruţă mică a sufletului meu, dar destul de încăpătoare încât să le primească pe toate.

O să-ţi spun un secret: mereu am simţit că sunt o ciudăţică şi că nu ştiu cum să îmi fac prieteni. E un complex care s-a plimbat cu mine, în contexte şi locuri diverse, pe care azi am îndrăznit să-l înfrunt. I-am zis scurt: „Sunt o norocoasă!” şi el a înţeles şi a tăcut. Aşa că mulţumesc!

  • Nu există „a pleca de jos”.

Eu una n-am înţeles niciodată expresia asta şi nu mi-a plăcut niciodată. Cine stabileşte care e limita de la care porneşti de jos? Poate că unora ni se oferă mai multe şanse decât altora, dar de ce am crede că suntem mai privilegiaţi? Nu ne naştem învăţaţi, deci, în privinţa asta, plecăm cu toţii de jos. Oriunde te-ai afla, mai sus sau mai jos pe această scară imaginară, va trebui să lupţi. Zi şi noapte.

Da, vor fi şi cei care vor primi lucruri pe nedrept. Dar cred cu tărie că orice facem îşi primeşte, mai devreme sau mai târziu, răsplata. Nu are rost să te întristezi, reţine că vei primi mereu în funcţie de ceea ce oferi.

  • Nu mai e nimeni în lume ca tine.

Asta să îţi intre bine de tot în minte: NU MAI E NIMENI ÎN LUME CA TINE. Tu eşti cea mai bună variantă posibilă astăzi pentru propria persoană. Mâine vei fi, poate, o variantă şi mai bună. Dar tu nu vei putea fi înlocuită niciodată, cu niciuna din fetele despre care crezi că sunt mai frumoase, mai bune sau mai nu-ştiu-cum decât tine.

Dragă eu mai mare, îmi doresc să trăieşti aceeaşi bucurie ca astăzi. Mereu.

WhatsApp Image 2017-09-22 at 22.48.27

„Sunt atât de fericit că te iubesc şi că eşti în viaţa mea”, mi-a spus şi n-am putut decât să mai zâmbesc şi să mă gândesc ce norocoasă sunt.

 

First date book tag

Te-ai gândit vreodată cum au apărut anumite cărți în viața ta? Unele apar exact la momentul potrivit, altele se lasă așteptate ca un Făt Frumos, unele par că au doar scopul de a-ți tulbura liniștea, în timp ce altele apar de nicăieri și-ți schimbă viața pentru totdeauna. De altfel, e la fel ca în viața oricăruia dintre noi: nu știm mereu ce se ascunde în spatele coperților oamenilor, în spatele măștilor sau a armurilor cu care ne învelim sufletele. Și dacă tot e duminică și ne putem relaxa, am hotărât să răspund provocării pe care Bianca mi-a înaintat-o printr-o scurtă plimbare printre cărți – vechi sau noi – care mi-au adus ceva în suflet. Hai să aflăm, deci, printre ce file am rămas captivă și ce m-au făcut acestea să simt:

  1. The awkward first date – o carte la care ceva n-a mers; n-a fost o carte rea, dar nu a avut acea sclipire pentru tine.

Enigma Otiliei, de George Călinescu. Știu, știu cât de minunată este considerată cartea asta, dar eu pur și simplu nu am reușit să trec de primele zece pagini. Erau prea multe descrieri pe care n-am mai rezistat să le citesc, așa că am renunțat.

  1. The cheap first date – o carte care s-a transformat în ceva mai puțin decât te așteptai.

Ai uitat să râzi, de Bogdan Munteanu. Cumva, cam asta simt când dau peste o carte scrisă de vreun autor contemporan român: uit să mai râd. Glumele sunt aproape grotești și se leagă, prea des, de sex. Cât despre expresii neaoșe… aici e locul perfect dacă vrei să le înveți!

  1. Well-prepared first date – o carte mai bună decât te așteptai.

Pânza de păianjen, de Cella Serghi. Citisem câteva pasaje online și, atunci când am găsit-o la ofertă la Auchan, am zis că trebuie să fie a mea neapărat. Totuși, m-am legat de cartea asta într-un fel mai mult decât neobișnuit și nici acum nu îmi dau seama de ce. Poate faptul că împărțeam numele cu protagonista ori felul în care e scrisă cartea ori, simplu, așa a fost să fie.

  1. Hot but dumb – o carte drăguță, dar nu la fel de drăguță la interior.

Fluturi, de Irina Binder. Cred că știi de „febra” care a cuprins majoritatea adolescentelor atunci când primele două volume au fost publicate și, recunosc, mă prinsese și pe mine. În două zile am citit ambele cărți ca să realizez, imediat după, că nu rămăsesem cu nimic. Subiectul era cumva searbăd și, pe alocuri, dus la extreme iar singurul lucru care mă impresionase, pasajele din jurnalul personajului principal, își pierdeau substanța atunci când le puneai sub lupa gândurilor.

  1. Blind date – o carte pe care ai citit-o fără să știi nimic despre ea.

Nu-mi place să citesc despre cărți în aproape nici o situație – din acest motiv, majoritatea cărților mă provoacă la întâlniri pe nevăzute. Aș scrie despre două cărți aici, care mi-au adus un fel de bucurie tristă citindu-le: The end of the affair, de Graham Green și Elevul Dima dintr-a VII-a, de Mihail Drumeș. Ambele vorbesc despre iubire și despre etape prin care iubirea trece, unele nu chiar așa drăguțe și din păcate, ireversibile.

  1. Speed dating – o carte pe care ai citit-o super repede.

Alegerea, de Kiera Cass. Am dat peste carte la recomandarea unei bibliotecare, a cărei părere a fost că este o carte potrivită mie. Am început sceptică, pentru că e ca și cum ai citi scriptul de la Burlacul, emisiunea aceea în care fetele concurează pentru inima unicului și inegalabilului, însă stilul de a scrie al autoarei m-a prins destul de ușor și n-am mai putut lăsa cartea din mână până la ora 4 dimineața, deși a doua zi aveam teză la latină.

  1. The rebound – o carte pe care ai citit-o după o „beție de cărți”, iar asta a ruinat-o.

Patul lui Procust, de Camil Petrescu. Am citit-o într-o vară când m-am hotărât să iau la rând cele mai cunoscute cărți ale autorilor români interbelici. În plus, Ultima noapte de dragoste… este una din cărțile mele preferate, motiv pentru care am pornit cu niște așteptări mari de la această carte, dar magia lui Petrescu n-a mai părut aceeași.

  1. Overly enthusiastic date – o carte la care ai simțit că încearcă prea tare.

Lumea Sofiei, de Josten Gaarder. Cartea este un fel de istorie a filosofiei, explicată pe înțelesul tuturor, însă are secvențe care devin nerealiste. De exemplu, Sofia, fetița de 14 ani care ajunge să învețe filosofie de la un necunoscut, are niște răspunsuri prea elevate pentru vârsta ei și anticipează mereu ceea ce urmează să învețe la curs. Totuși, cartea este încă pe măsuța de lucru, așa că nu vreau să trag concluzii drastice cu privire la ea.

  1. The perfect first date – cartea care a fost perfectă pentru tine.

Orice de Paler. Am început cu Scrisori imaginare, undeva printr-a X-a, și de-aici am păstrat ca motto faptul că „fericirea are uneori culoarea simplă a unui cer spălăcit”. Apoi am citit Viața pe un peron și Un om norocos, urmate imediat de Deșertul pentru totdeauna și Rugați-vă să nu vă crească aripi. Primele două cărți le-am citit de două ori, cu același entuziasm ca prima dată. Scrisul lui Paler descrie atât de concret și de poetic un alter ego al personalității mele, încât nu pot să-l las să-mi scape printre degete.

  1. Humiliating first date – o carte de care te-ai rușina să recunoști că ți-a plăcut sau te-ai rușina dacă te-ar vedea cineva citind-o.

În general, n-am cărți de care să mă rușinez. Mă gândesc, totuși, la o carte de-a lui Nicolae Breban, Don Juan, cu care n-aș risca să fiu întrebată despre ce e vorba. Să nu-ntrebi.

Ce-ar fi să te gândești și tu la propriile întâlniri cu cărțile? Nu voi numi pe cineva anume pentru a continua tag-ul, poți prelua oricând ideea și să o răspândești mai departe. Sunt curioasă de răspunsurile tale și sunt sigură că vei avea răspunsuri surprinzătoare chiar și pentru tine.

 

Buburuzele sunt prinse în j u r n a l și pe Facebook. Un like micuț îmi va aduce un zâmbet mare iar tu vei fi un pic mai aproape de locul unde visele devin cuvinte.

să te iubesc

să te iubesc mi s-a părut, întâi, o joacă.
ce-i drept, eram pe-atunci doar un copil.
te tot priveam şi nu mai ştiam dacă
iubisem şi-altădată un suflu aşa fragil.

purtam firesc, pe buze, râsul tău
purtam curat, pe suflet, un însemn de zeu.
te prețuiam şi nu mai ştiam, zău,
când începusem să te simt al meu.

curând, în firul nechemat al anilor,
am fost tot mai des „noi” şi mai rar „eu”.
în sufletul-oglindă, uşor, fremătător,
ai construit un loc, al tău fie mereu.

să te iubesc n-ar fi nicicând o joacă
de n-am fi noi cei mai îndrăgostiți nebuni.
azi n-are nimeni ce să ne mai facă:
să te iubesc e cea mai serioasă joacă de copii.

Buburuzele sunt prinse în j u r n a l și pe Facebook. Un like micuț îmi va aduce un zâmbet mare iar tu vei fi un pic mai aproape de locul unde visele devin cuvinte.