20

Mereu m-am temut de începuturi, de tot ce însemna nou ori nemaifăcut. Primele frânturi de gânduri pe care mi le amintesc au aproape toate un semnul întrebării la final: mai toate ideile îmi deveneau, pe atunci, motive de nesiguranţă.

Mai port, încă, o parte din felul acesta de a fi cu mine.

Astăzi am 20 de ani. Şi mi-e cam frică de începutul ăsta. Încă nu am descoperit care este secretul fericirii constante, dar mă străduiesc să-i dau de urmă. Astăzi, am fost câte puţin din multe stări – bucurie, iubire, tristeţe, recunoştinţă, melancolie, apreciere, răceală, mulţumire, nostalgie, contemplare, teamă şi cine mai ştie câte pe care încă nu le-am desluşit. Şi am ales să scriu chiar azi, chiar acum, la 23:41, pentru că scriind, îmi va rămâne mult mai clar în suflet.

Nu ştiu să dau lecţii despre ce ar trebui să ştii sau să faci la 20 de ani şi nici n-aş vrea să o fac. Port cu mine, totuşi, o bucată semnificativă din lecţia în care am păşit fără să ştiu nimic într-o toamnă ca nici o altă toamnă ce-a urmat. Şi am să las aici un semn spre potecuţa pe care am de gând să merg în continuare. Dragă Diana mai mică, gândurile astea te-ar fi scăpat de câteva zeci de nopţi de nesomn şi alţi câţiva rucsaci de emoţii purtaţi în spinare. Pentru tine, dragă viitoare Diana mai mare, gândurile acestea să fie o ancoră către ceea ce duci deja în suflet.

  • Nu ai nici un motiv să-ţi fie frică.

Cine n-a greşit, oare, niciodată? Ai dreptul să greşeşti, ai dreptul să cazi şi, mai important decât atât, ai puterea să te ridici. O vei găsi mereu înăuntrul tău sau în oamenii care te înconjoară. Frica te paralizează şi te face să te simţi mică, dar nu e o forţă care să nu poată fi învinsă. Ea dispare atunci când o priveşti direct şi-ţi spui că vei continua oricum.

Cred că am trăit cu frica lângă mine încă dinainte de a-mi aminti. Aşa de mult timp încât, la un moment dat, m-am gândit că aş putea să-i cer să fim prietene: prea ne chinuiam încercând să scăpăm una de alta. A fi prieten cu teama dinăuntrul tău sună metaforic, dar nu înseamnă că am acceptat-o necondiţionat. A fi prietenă cu teama dinăuntrul meu înseamnă doar că ţinem cont una de alta: ea lăsându-mă să cresc, să continui, să înfloresc, iar eu lăsând-o să mă apere de situaţiile ce nu mi-ar face bine.

  • Nu toate vorbele pe care ţi le spui despre tine sunt adevărate.

Nici măcar percepţia despre propria persoană nu va rămâne aceeaşi pe parcursul anilor. Da, poate că va exista un moment în viaţa ta în care te vei urî şi poate că-ţi vei spune că nu eşti bună de nimic, dar, într-o zi, vei începe să te uiţi la tine pe furiş cu alţi ochi. Pe scurt, te vei accepta.

A te accepta nu e o treabă uşoară, dar viaţa are grijă să se întâmple. Te vei privi şi-ţi vei spune: oare mă voi vindeca vreodată de rănile ce mi le-am provocat urându-mă atât de tare? şi vei şti că, de fapt, nu ai crezut niciodată până la capăt vorbele cu care ţi-ai tot cioplit speranţa şi ai înnegrit cerul colorat al universului tău.

  • Nu oamenii din jur sunt responsabili de tine, ci tu şi numai tu.

A-mi păsa de ceea ce cred ceilalţi despre mine este, deja, o suferinţă cronică şi mai am drum lung până voi reuşi să mă vindec. Sunt atâtea aspecte asupra cărora îi lăsam (şi-i mai las, uneori) pe alţii să aleagă pentru mine, fără ca măcar ei să ştie.

Vreau să ştii, acum, că nu e întotdeauna bine să fii ascultător. Uneori, regulile chiar sunt făcute pentru a fi încălcate. Nu atârna fericirea ta de o părere a unui om care nu ştie totul despre tine. Luptă, fă tot ce este necesar pentru ca visul tău să devină realitate. Oferă-ţi libertate astfel încât să fii mulţumit de ceea ce eşti şi cum eşti fără a atenta, totuşi, la libertatea celorlalţi. Tu, şi numai tu, vei răspunde de felul în care ai trăit.

  • Nu e atât de greu să te simţi prinţesă pe cât crezi.

Nu trebuie să fii „cea mai” şi nu există nici o instanţă care să hotărască dacă eşti „destul de”. A fi prinţesă e, în mintea mea, o stare: nu ai nevoie să porţi tocuri sau rochii mai des şi nici măcar să ai o viaţă super organizată. Trebuie doar să fii. Să ai putere şi siguranţă. Ambele zac în sufletul tău – descoperă-le şi poartă-le ca atare.

  • Nu strică să-ţi mai asumi, din când în când măcar, câte un risc.

Uneori, s-ar putea ca norocul să-ţi cadă în plasă fără să faci nimic, dar, de cele mai multe ori, va trebui să lupţi pentru ceea ce vrei de la tine. Nu-i nevoie să fugi de acasă sau să porneşti de una singură pe un drum fără să ştii ce urmează. Ce-mi doresc este să laşi unele imbolduri să treacă de stadiul de idee.

  • Nu e nimic în lumea asta mai important sau mai puternic decât iubirea.

Despre asta am mai scris şi trebuie să recunosc, e o percepţie extrem de subiectivă. Eu simt că pământul acesta, lumea aceasta are în centrul ei iubirea. Indiferent că e vorba de iubire romantică, solidară ori, simplu, existenţială. A iubi că trăieşti, a iubi faptul că te-ai trezit, a iubi faptul că ai ocazia să citeşti rândurile astea sau oricare altele, a iubi omul lângă care îţi aşezi temerile şi pe al cărui umăr sprijini toate zilele şi nopţile tale, a iubi să împarţi cu ceilalţi din bucuria ta – toate acestea te fac un om împlinit.

  • Nu există obstacole destul de mari pentru a renunţa. Nu există prea devreme ori prea târziu.

Dacă-ţi vei dori cu adevărat, viaţa ta poate fi un veşnic acum. Ştiu, ştiu că vei experimenta dezamăgiri şi că te vei război cu gândul că tu n-ai meritat asta, că viaţa e nedreaptă şi tu nu mai ai forţa să continui. Să nu renunţi nici măcar atunci când vei simţi cum nisipul nesiguranţei trece de gleznele tale şi te absoarbe. Să nu renunţi la vise şi nu renunţa să le aduci în lumea reală. Indiferent ce s-ar întâmpla, indiferent cât de greu ţi s-ar părea, vor exista mereu căi pentru a duce la bun sfârşit ce ţi-ai propus.

  • Nu numărul de oameni din viaţa ta contează, ci bucuria pe care ţi-o aduc în suflet şi cea pe care le-o poţi dărui tu.

Nu-mi amintesc să fi simţit asta mai clar ca astăzi, vreodată. Am intrat destul de greu în starea de sărbătoare, deşi am aşteptat ziua de azi cu oarecare emoţie. Astăzi, au contat oamenii şi gândurile lor şi-am început să mă simt sărbătorită pe măsură ce acestea îşi făceau loc într-o cămăruţă mică a sufletului meu, dar destul de încăpătoare încât să le primească pe toate.

O să-ţi spun un secret: mereu am simţit că sunt o ciudăţică şi că nu ştiu cum să îmi fac prieteni. E un complex care s-a plimbat cu mine, în contexte şi locuri diverse, pe care azi am îndrăznit să-l înfrunt. I-am zis scurt: „Sunt o norocoasă!” şi el a înţeles şi a tăcut. Aşa că mulţumesc!

  • Nu există „a pleca de jos”.

Eu una n-am înţeles niciodată expresia asta şi nu mi-a plăcut niciodată. Cine stabileşte care e limita de la care porneşti de jos? Poate că unora ni se oferă mai multe şanse decât altora, dar de ce am crede că suntem mai privilegiaţi? Nu ne naştem învăţaţi, deci, în privinţa asta, plecăm cu toţii de jos. Oriunde te-ai afla, mai sus sau mai jos pe această scară imaginară, va trebui să lupţi. Zi şi noapte.

Da, vor fi şi cei care vor primi lucruri pe nedrept. Dar cred cu tărie că orice facem îşi primeşte, mai devreme sau mai târziu, răsplata. Nu are rost să te întristezi, reţine că vei primi mereu în funcţie de ceea ce oferi.

  • Nu mai e nimeni în lume ca tine.

Asta să îţi intre bine de tot în minte: NU MAI E NIMENI ÎN LUME CA TINE. Tu eşti cea mai bună variantă posibilă astăzi pentru propria persoană. Mâine vei fi, poate, o variantă şi mai bună. Dar tu nu vei putea fi înlocuită niciodată, cu niciuna din fetele despre care crezi că sunt mai frumoase, mai bune sau mai nu-ştiu-cum decât tine.

Dragă eu mai mare, îmi doresc să trăieşti aceeaşi bucurie ca astăzi. Mereu.

WhatsApp Image 2017-09-22 at 22.48.27

„Sunt atât de fericit că te iubesc şi că eşti în viaţa mea”, mi-a spus şi n-am putut decât să mai zâmbesc şi să mă gândesc ce norocoasă sunt.

 

Reclame

15 gânduri despre &8222;20&8221;

  1. La 20 de ani ești „cea mai bună variantă posibilă” si e bine ca scrii pentru ca aceste cuvinte rămân mărturie și le poți reciti când viata va încerca sa „te maturizeze”,sa-ți distrugă idealurile, sa te facă sa accepți compromisuri. Bucura-te de anii aceștia.

  2. am citit cu sentimentul ca studiez o carte buna, senzationala, de dezvoltare personala…
    acum insa… imi amintesc de cand aveam 20 de ani… demult… demult… stii… atunci a fost absolut minunat… si perioada de liceu a fost si ramane cea mai incantatoare…
    e minunat sa traiesti doar dupa poftele inimi… (mai ales cand inima este educata si pofteste doar de bine…)
    succes… si… mi-ar place sa te citesc si la 30 de ani…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s