Fețele lumii #1 – Singurătatea

Pe drumul din fața casei ei treceau mai mereu tineri, unii destul de gălăgioși. De altfel, se gândise încă de când se construia căminul studențesc din apropiere că zilele ei vor deveni mai colorate când copiii aceștia îi vor popula străduța. Știa prea bine care-i treaba cu tinerețea și, acum, se obișnuise cu ei îndeajuns încât să nu mai întoarcă capul când îi auzea.

Uneori, se gândea la felul în care o văd cei ce trec prin fața curții ei. Nu era bătrână: părul încă nu-i încărunțise complet, corpul își păstra încă postura dreaptă și chipul nu trăda tumultul de experiențe din viața ei. Dar poate că, observând-o pe banca micuță din mijlocul curții, vreun băiețaș o fi șuierat printre dinți: „babă senilă”. Totuși, iubea prea mult soarele și liniștea care o cuprindea atunci când își urmărea propriile gânduri împletindu-se printre raze ca să renunțe la acest tabiet. În fiecare zi, ieșea afară, se așeza pe băncuță și… atât. Nu cerea nimic, nu aștepta nimic.402cdfd5e51dd0fc1841a8a035749e7e

Când am zărit-o pentru prima dată, în jurul ei dansau raze de apus de mai, parcă îmbătate de mirosul florilor de primăvară și al teilor. Liniștită, cu mâinile îmbrățișându-se una pe cealaltă, era ea, cu încurajările și temerile ei, cu sentimentele și gândurile ei, cu trecutul și cu viitorul ei așezate acolo, pe băncuța din curte. Dar ce m-a făcut, de fapt, să păstrez omul acesta în minte este că am simțit, uitându-mă la ea, o singurătate frumoasă.

Sigur, vă puteți întreba: cum să fie singurătatea frumoasă? E frumoasă atunci când tu o trăiești frumos. Zi de zi, femeia aceasta își trăia singurătatea pe o bancă, ce-ar fi putut fi chiar banca lui Iona, căci devenea un „locaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului”. În fața ei, o bancă identică părea că așteaptă pe cineva care să se așeze

pe ea. Au existat, desigur, dimineți în care, în loc să privească banca goală, îl putea privi pe omul pe care l-a iubit o viață. Au existat zile când cele două bănci erau loc de joacă pentru copii. Au existat, bineînțeles, seri în care pe băncile acestea se purtau discuții de tot felul între prietene.

 

Acum, însă, banca era goală. Dar ea nu era acolo să se plângă, ci să învețe cum să trăiască o singurătate frumoasă cu ea însăși.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Fețele lumii #1 – Singurătatea&8221;

    • Articolul tău mi se pare o dovadă că nu trăim în lumi complet diferite. Cât despre perspective, eu am încercat să văd singurătatea ca pe ceva frumos, deşi rareori se întâmplă să fie aşa. Îți mulțumesc şi îți doresc la fel!

  1. Cum poate o minte atât de tânără să scrie cu un suflet şi o pasiune “bătrână”, cu experienţă?
    Keep up the good work!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s