acum

Mi-aş dori să ne oprim, odată, din alergat. Să renunțăm la lupta cu viața. Şi, deodată, să îmbrățişăm ce e al nostru. Oamenii noştri, lucrurile noastre, aerul nostru, noi. Să ne îmbrățişăm, pur şi simplu, fără să ne gândim la ce urmează. Să ne bucurăm că suntem în locul în care suntem şi că totul e aşa cum e. Imperfect. Mi-aş dori ca acest „odată” să nu fie doar o dată şi să fie acum. Chiar dacă e trecut de miezul nopții. Măcar acum, în al doisprezecea ceas al nopții (sau primul ceas al zilei ce urmează), măcar acum să ne lăsăm picioarele să se odihnească, să ne lepădăm de apăsarea gândurilor şi să trăim.
În liniştea asta, gândul îmi e la bărbatul din viața mea şi la brațele lui care mă îmbrățişează. Îl cuprind şi eu cu sufletul. El este liniştea mea şi uneori mă gândesc că  este ca o linie de sosire, adică maratonul zilnic încetează când sunt lângă el. El este, într-un fel, acasă. Mi-e plin sufletul de acest bărbat despre care am mai scris şi voi mai scrie o viață şi care mă citeşte mereu fără să scot un cuvânt. Poate că suntem prea tineri ca să purtăm pe umeri statutul acesta de bărbat sau femeie, dar am ales să îți spun aşa, dragul meu, pentru că vreau să înțelegi că aleg să trăiesc asta lângă tine. Şi aleg să trăiesc acum. Acum azi, sau acum mâine, sau mereu acum. Nu vreau să alerg. Prefer să călcăm încet prin Copou, de mână. Sau pe oriunde altundeva în lumea asta. Vom avea timp pentru toate, căci timpul nostru este şi va fi întotdeauna acum.

Anunțuri

Un gând despre &8222;acum&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s