Arhitectul sufletului meu

Degetele mele devin, încet, creioane. Aș vrea ca viața să fie coala mea de hârtie. Conturez oameni, temeri, zâmbete, sentimente, trasez umbre realității. Mă văd ca un micuț creator al unei lumi. large (16)Pășesc ușor pe străduțe ale căror detalii mă străduiesc să le rețin. Dacă aș fugi, poate că în urma mea ar rămâne doar fărâme de grafit.

Rolul ăsta tu-l joci.

Da, eu. Eu în rolul principal. Eu fac cerul să fie albastru sau roz sau gri, în funcție de ceea ce simt. Creionez zâmbete sau mici cute de mânie. Rolul ăsta care mi se atribuie e, de fapt, nescris. De asta am nevoie de creioane și, totuși, atunci când le simt în mână și văd dâra colorată pe care o lăsă în urmă, parcă-mi vine să desenez cerul. Să-mi desenez flori în păr. Să dansez printre nuanțe, să mă trezesc ca vrăjită la pieptul tău. Să te las să-mi pictezi sufletul. Să fiu a ta. Rolul ăsta tu-l joci.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s